Academia Curajului – Castelul Spiridusilor

De dimineata ploaia ne-a dat planurile peste cap, asa ca am fost nevoiti sa amanam ziua de catarat! Soarele a reaparut insa in jurul pranzului, iar noi am putut sa ne continuam Aventurile din Tabara Academia Curajului🙂 Am profitat si am urcat la Castelul Spiridusilor de pe stanca Belvedere, de unde am putut vedea Cetatea Vrajitoarei si admira privelistea minunata care se deschide spre Abruptul Bucegilor!

Inviorarea am fost nevoiti sa o facem in garaj, atat de tare ploua! Dupa micul dejun s-a mai pototlit putin, asa ca ne-am luat inima in dinti si am plecat spre Belvedere! Pe drum am gasit rani adanci in padure, facute de forestieri:( Tractoarele brazdasera urme uriase, ce serpuiau prin padure, cat vedeai cu ochii, si care erau atat de mari incat puteau ascunde lejer un copil!

Pe marginea drumului am intalnit tufe de zmeura, precum si flori de Zburatoare si Napraznic, ocazie sa vorbim despre plantele medicinale si despre puterea lor.

Ajunsi la stanca, am vazut unde urmeaza sa ne cataram a doua zi, apoi am intrat in lumea de poveste a Spiridusilor:) Am vazut intrarea in Castelul Spiridusilor si am urcat pe turnurile Cetatii. Pe cel mai inalt Turn ne-am oprit si am admirat privelistea splendida spre Cetatea Vrajitoarei, iar copiii au fost impresionati!:)

Ce frumos e pe munte, privelistea e uimitoare, norii sunt ca niste bezele iar copacii sunt ca iarba! a scris o fetita de 10 ani pe jurnalul gasit in varful Turnului:)

Dupa amiaza am incins o partida de Battlefield, iar seara, la cererea publicului, am avut o noua sesiune de talent Show!

Iata cateva poze din aceasta zi frumoasa:

Foto: Tabere cu Suflet

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: